23 ian. 2010

Noi existam sau trans-zistam ?

(n-ar fi de mirare cu 2 roti, casti in urechi si atatea bloguri in cap, sa fim ceva gen.. trans-zis-story creka)

Roma -Quirinale

Despre Foto si Ciclism si raportul lor, iarasi cateva ganduri decat, aruncate dezordonat ca e tarziu, si vreau sa pun si fotografii..
Fotografia si Pedalatul au ceva esential in comun: Pun RAMA. Sa ma explic.

In linii mari: Frumosul nu apare, ci trans-pare. ok? 

Spuneam mai jos ca oriunde am ajuns vreodata am facut repede rost de niste roti*. Cand nu am reusit imediat, de pilda asta-primavara la Roma sau vara la poalele Olimpului, am simtit cu adevarat ce-mi lipsea. Ca turist, ai nevoie de un recul, un pas inapoi sau un vantage-point. Punct care-ti parvine oricum din faptul ca ai venit si pleci, nu ramai. Atunci ai nevoie de un punct de vedere care sa-ti re-afirme continuu ceea ce esti: cel-ce-trece. Pedalatul iti ofera exact asta: esti acolo si nu esti totodata. Pt ca esti si peste tot si nicaieri. Iei distanta, esti mereu pe un parcurs benefic contemplarii. Acum vezi tarabele cu suveniruri din fata ta, peste un minut esti pe malul marii. Parcursul da muzica locului. Nu particularitatile lui, cat textura, refrenul pe care notele singulare il compun.  

Un model perfect pt ceea ce vreau sa spun.
Analogia ar fi asta: Locul e un disc de vinil. Eu acul, cititorul. Pasesc - se roteste prea lent si scartaie, paraie. Alerg - e ca dat pe ffwd si ma innebuneste. Cand pedalez - in sfarsit CANTA!**


 Stiu ca asta tine si de tipul meu de turism, care e caracterizat de starea de survolaj. De imaginea grand-angulara, fotografic vorbind. De contraplonjeu, in film.
Dar aici e raportul cu fotografia:
In foto, cadrul e cel care da distanta de care vorbeam in cazul pedalatului. Esti acolo si nu esti. (E motivul pt care multi fotografi de reportaj fac fata mai usor ororilor pe care le prind. Nu asista, trag din spatele cadrului. )
Actul fotografierii potenteaza realul prin insasi rama ce i-o imprumuta, evident. Dar nu cumva i-o imprumuta pe parcurs? Oare nu e rama cea care parcurge realul? Nu trecerea cadrului reveleaza imaginea? Nu contine oare imaginea in latenta si ceea ce se afla in afara ramei? Si atunci nu tranzitul privirii ar trebui sa ma intereseze mai mult decat staruirea privirilor aruncate disparat? Stiu eu? Aici e cred problema majoritatii turistilor.. arunca privirea. Lafel cum arunca blitzuri. Si pe urma pleaca. 
A, inca un amanunt despre felul in care fotografiez eu. Pe mine ma intereseaza Ceea-Ce-Este si nu Cum este acel ceva fotografiat. Iar cand vine vorba de spiritul locului.. nu umblu cu macro. Am sa clasific alta data tipurile turistului, insa eu NU sunt 'etnologul', 'etologul', nu-s omu' cu reportajul. Eu nu studiez, nu prelev, doar relev. Nu adun date, ci incerc sa dau la o parte, sa eliberez imaginea de ansamblu de zgura contingentului. Parcurg, nu asist. De asta de regula cand pacurg un spatiu ceea ce fotografiez este chiar tranzitul, drumul. Pt ca asta e ceea ce-mi ramane si vreau sa-mi ramana ca martor ai trecerii mele. Contact-sheet-ul drumului e cel ce releva raumgeist-ul, nu cutare 'instantaneu' mestesugit.  
Am zis asadar ca fotografiez insasi trecerea.
Iar in trecere fiind, spiritul locului imi trans-pare. Tranzitul e cel ce mi-l garanteaza. Aici e nevoie de o bicicleta! Si daca e fixie, e FIX ce-ti trebuie. Pt ca numai pe o fixa poti sa pedalezi (i.e. tranzitezi in ritmul bun**) si sa pasesti in acelasi timp.  Explicatii tehnice si poetice mai jos***

Altadata o sa arat si de ce fac stereoscopii pe unde ma duc. tocmai pt captarea trecerii.. revin.

Spuneam ca parcurg, nu asist. Prin asta inteleg sa nu uit nici o clipa ca EU sunt ceea ce se intampla acelui loc si IN acel loc, si nu invers. Locul exista si inainte si va fi si dupa plecarea mea, asadar nu locul per se ma intereseaza, cat insusi tranzitul meu prin el. Stiu ca vrei-nu vrei, te incluzi in poveste automat prin chiar faptul ca fotografiezi TU ,bla bla.. dar ce spun e ca daca tot esti unul din cele ce se intampla acelui spatiu, nu ar fi bine sa te incluzi constient? Constiinta insasi este tranzitorie, nu?  
Apropo de asta, eu unul am un simt al orientarii care ma pune in mare dificultate.. estetica: Ma pierd foarte greu, daca stau exagerat de mult.. locului. dar abia cand se intampla.. SIMT ! LOCUL.  Aprig de concret! Si nu ma mira! e momentul cand dispare rama (drumul) si esti, propriu zis, ACOLO. Tranzitul tau nu mai are plecare si revenire, e fara directie! Abia acum e trecere in sine. O sa clarific si asta, poate.  

Sunt si exceptii, evident. De pilda, nu am simtit o mare nevoie de 'survol' la Ostende, in Belgia, in .. nu mai stiu.  Dar ce e culmea, aveam o nevoie stupida de o bicla la.. Venetia!? unde nu poti rula 2 minute fara intreruperi..  Aa, mi-am amintit! in Amsterdam!  marele paradox era ca exact in raiul biclelor, Amsterdam, nu simteam ca ar fi insurmontabila lipsa biclei pe care tocmai o inchiriasem pe 4 zile... 

Note:
*Am uitat sa specific, poate: Cand zic roti, ma refer bineinteles la orice altceva decat o masina sau motor. Iar cand tot zic "rama" nu ma refer niciodata la rama unui parbriz... doh! 
"Automobilul" este tot ceea ce iti poate garanta distrugerea rapida si iremediabila a contemplarii. Orice "parcurs" / "rama" / "Raumgeist" / "adulmecare" etc .. sunt pe deplin compromise in cutie.
Deci se subintelege, trebuie sa mergi TU, nu motorul.. 
**Cateodata am senzatia ca frecventa cerebrala cheama la pedalat. Mersul pe jos e prea lent si nu consoneaza cu cerebelu'..
*** Vezi in sensul asta posturi mai vechi lamuritoare pt  superioritatea fixei: "Fixatia turistului purist" si "Fixizmele si Poezia"
P.S. Ma stiam mai eleat o leaca. Ma descopar heraclitean de-a dreptul! 

=============================================

Un comentariu:

Anonim spunea...

problema ta cu orientarea si cu simtul estetic...
fotografiaza intotdeauna cu ochiul drept...